Plouă peste oraș ca și când tăceri ascunse vor să se lepede de noi.. atâta tăcere și luminile se sting sub începutul unei noi zile care poate să ne apropie sau să ne despartă și mai mult. Dar încă nu încep să număr visele în universul meu. Poate plouă pentru noi... poate plouă ca și ieri!
Am regăsit, căutând în discografia mea cu înregistrări istorice, Recviemul German de Johannes Brahms, în interpretarea lui Herbert von Karajan, înregistrare din 1947. Înregistrare care mă înfioară de fiecare dată când o ascult...
Continuă să plouă peste oraș. Plouă ca într-o vrajă de început de an... un legământ între cer și pământ, în momente de iarnă. Doar clopotele se mai aud... și zbaterea din noi! Ultimul strigăt, lumina din răsărit oglindită în ochi, fără trecut, fără sfârșit, doar început din trup fraged de om...
Am regăsit, căutând în discografia mea cu înregistrări istorice, Recviemul German de Johannes Brahms, în interpretarea lui Herbert von Karajan, înregistrare din 1947. Înregistrare care mă înfioară de fiecare dată când o ascult...
Continuă să plouă peste oraș. Plouă ca într-o vrajă de început de an... un legământ între cer și pământ, în momente de iarnă. Doar clopotele se mai aud... și zbaterea din noi! Ultimul strigăt, lumina din răsărit oglindită în ochi, fără trecut, fără sfârșit, doar început din trup fraged de om...
Postări
