30 November 2010

Acum am înțeles că...


M-am apropiat de noapte... trecutul pe trup... un alt bărbat în oglindă! Aceeași ochi verzi, încă...

Eu, cel care mai poartă cămașa albă în amintirea ta... butonii, Givenchy, Chanel sau Guerlain...

Martini Bianco, cafeneaua din port... și, Mediterana mereu la o îmbrățișare distanță...

Mă dor încheieturile trupului în locul în care legai nemurirea de mine...

Mă arde carnea precum visul din care nu vreau să mă trezesc...

Ți-am urmat pasul ca un arhanghel îmbătat de prea multă viață...

delirul s-a născut în rugăciunea dintre palmele noastre!

Tu, nu m-ai oprit... am ales să nu mă întorc spre destin!

Mi-am sprijinit chipul de cer...

...pentru ca să apari din nou, răspuns al unui legământ sfințit cu Supremul...

Mă cojesc în albastru... de dor... de neputință...

Și mă pierd precum o particulă în lumi care se desprind de tâmplele mele...

Am încetat să respir... în clipa în care te-ai apropiat cu adevărat de mine...

Portocale cojite pe covor... versuri din Baudelaire, Rimbaud... Rahmaninov nr. 2

...și, atâta noapte... tăcerea guvernând spațiul selenar ca un sacerdot în templul iubirii...

Acum am înțeles că... Dumnezeu a murit!

No comments:

Post a Comment

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...