31 March 2011

Cântecul unui copac ce înfloreşte iarna




lui Andras Chiriliuc


numai când eram copil 
aveam pământ roşu sub unghii.
pierdeam la ruletă
speranţă după speranţă 
şi umpleam burta marionetelor cu
vedenii şi herghelii de vise.
în jurul meu oamenii ţâşneau în sus
şi se răstigneau de nori.
fiecare noapte era o vitrină cu păpuşi,
fiecare peşte încăpea în fiecare păpuşă
şi fiecare păpuşă înota până la malul închipuirii,
strigând după ajutor.
ştiam că lumea încape într-o cupă
din care nu poţi bea până la fund
decât o singură dată.
principala mea ocupaţie era descifrarea
codului cu care voi putea deschide cerul.
şi voi lăsa o cicatrice între mine şi Tine.
visam că sunt substanţa tuturor lucrurilor
sau întruparea oricărei idei.
înecatul deşertului alb,
cel care deschide ochii pentru a sparge
gheaţa dintre inimi.
eu nu eram decât privirea
care desenează o aripă
în sufletul unui străin


între timp, am început să cântăresc
cât un bulgăre,
cât un sac cu frunze de ceai,
cât o amforă cu miere.
trupul mă rupe de vis
şi muşcă din mine prag după prag.
vine noaptea şi mă întorc în deşertul alb,
cocon rescris în placenta visului:
mă voi naşte cândva
numai pentru cei ce caută
să asculte un copac înflorind
iarna


Angela Furtună
3 octombrie 2006, Suceava, Aula Magna a Universităţii

No comments:

Post a Comment

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...