21 March 2011

Să pot să scriu, ca să te uit...


Să pot... și, totuși... încă este noapte... albastru de dor sau, poate de tăcere... luminile orașului mă cheamă din nou sub vraja lor... mă-ngrop în șoapte, în puținele cuvinte nerostite, în rugăciunile care-mi lasă urme adânci pe încheieturile trupului...

Citesc contur de umbră în fața mea... un Dumnezeu neutru, îmbrăcat în himeră...

Și pășesc mai departe amintindu-mi ore, minute, de parcă ne-am reîntâlni...

Zgomot de aripi și miros de mirt mai zgârie zidurile reci, clădiri impersonale sub acoperișul unei povești...

Încă un Martini, Givenchy și, cămașa albă... mereu cămașa albă...

Departe de țărm înflorește mereu durerea... și se stinge și vraja oricărui nesfârșit!

Dor de amurg, dor de notele joase ale strângerii de mână... sau poate un alt dor... dor de privirile care se întretăiau zburdalnic într-un joc nesfârșit al izgonirii din Eden...

Să pot... și, totuși... încă este noapte... și nu știu de ce... dar noaptea ești mereu aici...

Să pot să scriu, ca să te uit...

No comments:

Post a Comment

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...