6 May 2011

Casto Divo



Mă gândesc uneori la viitor, la ce va fi și-mi permit cutezanța de a mărturisi că sunt singurul care decide calea pașilor mei prin viață. Uneori trecutul mă face să înțeleg că DESTINul a hotărât pentru mine însă, această variantă câteodată mă neliniștește...

M-am îndrăgostit când am privit spre cer... nu în momentele, lunile, anii când m-am pierdut abandonându-mă printre oameni, pe bulevardele aglomerate, printre șoapte la un sărut distanță sau îmbrățișări fugitive...

Am primit atât de mult, atunci când cu adevărat m-am oprit din a cere...

Am iubit, nu când întreaga mea regie prindea viață... ci atunci când primăvara mi-a asediat ființa!

Am scris de fiecare dată atunci când am fost părăsit de prieteni... m-am regăsit în studiu sau în fotografii pentru ca în preajma ieșirii în arenă, miraculos și neașteptat, toți să se întoarcă la mine...

Am clădit proiecte și acțiuni întregi atunci când mă așteptam cel mai puțin să fac asta... la fel cum mi-am năruit vise - fără a renunța la unul din ele - atunci când am vrut să par altceva, mai mult decât sunt!

Existența mea de până acum a însumat nenumărate întâmplări neașteptate... dar și momente în care am simțit parfumul urât al durerii...

M-am hotărât să-mi asum fiecare moment în care respir înțelegând după destule tăceri că a-ți apropia DESTINul de palme, este precum o cursă de obstacole... oriunde se poate întâmpla orice...

Nu mă gândesc încotro sau la ce va fi mâine sau poimâine... dar cu fiecare oră de împlinire care se scurge, încep tot mai mult să cred în dragostea care va ști să erupă astfel încât să nu fie atinsă de nimicuri...

Îmi șlefuiesc calitățile și îmi promit că dincolo de durere, oricât de greu va fi, DESTINul îmi va aduce și lumina... însă mai am timp să greșesc, să cad, să renasc, să mă pun la punct pentru nemurire!

No comments:

Post a Comment

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...