23 February 2012

Memento


Sunt momente în viață în care, inevitabil... contemplăm moartea sau cel puțin ideea ei... Moartea ca deznodământ! Sau moartea ca eliberare... Frumoasa, tăcuta, sălbatica moarte... Unii o tăiesc, și se întorc... ne povestesc despre ea... alții vor să-i simtă măcar parfumul iar unii, în cele din urmă o îmbrățișează din proprie inițiativă... 

Este mai frumos să mori pentru cineva? Sau să mori pentru tine? Sau ce mai contează destinul acestui proces... oricum mori... Dar poate într-o zi însorită sau noaptea? La miezul nopții sau... când plouă spre crepuscul? Violent sau un elegant infarct miocardic? Sau... mori și atât... 

Și desigur, apare și regretul față de cei pe care îi pierdem... Dar nu ne întrebăm dacă am fost alături de ei atunci când au avut nevoie... Când le-am telefonat ultima dată? Când le-am scris sau, i-am îmbrățișat... Sau ce mai contează... morții cu morții, vii cu vii... Sau cine știe poate undeva totul chiar are un răspuns... Poate într-adevăr dragostea este mai presus chiar și decât destinul nostru... crezul nostru... a fi-ul nostru... Frumoasa, tăcuta, sălbatica moarte...

No comments:

Post a Comment

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...