5 March 2012

Omul... Daemon...


Sosind în apartament am deschis fereastra spre luminile orașului... m-am oprit la o poveste spusă demult... 

Am așteptat 100 de ani să mă nasc din nou... Nu obișnuiesc să-mi scriu visele... trupul mi-e agitat... 

Ard ca un cer din care nu mai poți șterge albastrul... și mi-e atâta poftă de noapte... de noapte și de veșnic... 

Te invit să servim un ceai... Te poți așeza lângă mine... in fiecare zi...

În fiecare zi să te iubesc din alte motive... Vreau să-mi citești... vreau să te ascult... ore în șir să-mi citești... ca și când mi-ai traduce din viețile de până acum... 

Însemnările mele devin mereu insuficiente în fața vrăjii umane... Omul... Daemon...

No comments:

Post a Comment

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...