13 March 2013

Habemus Papam!

Papa Francisc I.

Și cred, după discursul pe care l-am ascultat, în misiunea Sfântului Părinte. Am urmărit cu emoție, cum cred că atâția alți oameni din întreaga lume au făcut-o, transmisiunea directă a evenimentelor frumoase din aceste ultime zile. Și mă bucur că un cardinal sud-american, Jorge Bergoglio, arhiepiscopul oraşului Buenos Aires,  a fost ales ca urmaș al lui Petru în cârmuirea Bisericii Catolice dar și a Vaticanului.

Câte nu sunt de făcut și am speranță. Lumea are nevoie de modele, de adevărați lideri, de oameni care prin puterea exemplului personal să îi învețe și pe ceilalți că lumea poate fi schimbată cu implicarea fiecăruia. 

Ce frumos ar fi dacă Patriarhii Bisericii Ortodoxe ar mobiliza preoții să se implice și ei și să fie prezenți cu adevărat în comunitate pentru oameni, nu doar de Crăciun sau de Paște, asumându-și cu dedicație rolul pe care preotul trebuie să îl aibă în societate, lângă oameni. 

Îi doresc Sanctității Sale un pontificat în care să aducă înfrățire și încredere între oameni, așa cum a rostit și în discursul său și să continue munca predecesorilor. Viva il Papa!

No comments:

Post a Comment

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...