24 June 2013

1000 de vieți...


Tot atâtea povești. Cu iubiri spânzurate de vise sau pur și simplu, trăite tardiv. Cu munci asidue de descoperire a tainei sau prietenii vehement încheiate între strângeri de mână aproape. 

Noaptea e frumoasă pentru nesfârșitul ei îmbrăcat în stele. Trupul este frumos pentru provocarea la care te îmbie și vântul, e frumos pentru nespusele adieri... clipă de clipă...

Și umilință și viață în momentul unei mari bucurii. Ca răspuns la alte rugăciuni pe care le uităm. Și miracole dar și secrete pe care le creștem zi după zi peste noi, încercând paradisul.

De unde începem? Și încotro? Mai ales încotro?

Poate că și vara și toamna sau iarna s-ar pregăti altfel. Poate și ochii noștri s-ar dezrădăcina din trecut și ne-am naște mai noi și mai aproape de mare. Albastrul rămâne mereu viu. Și cât de viu. Și câte luciri nebune vor să-l ademenească.

Și spre răsărit, dansăm în singurătate. Nu facem noi ordinea lumii. Dar ne repetăm pașii atent. Spre sărut rămâne mereu brațul. Și cuvântul cald îmbrăcat în dezmierdare, rit vechi, antic și de demult.

Și ca un ultim sacrificiu, întâia ofrandă cusută pe chip cu trei ațe albe. O dragoste mai secetoasă și mai arzătoare. Și înspre nord, doar purpură.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...