20 April 2014

Biserica dintre lumi!


Faptele noastre, care provin din sugestiile inimilor noastre, descriu şi exprimă inimile noastre, lucru pe care limba nu poate să o facă.
Sfântul Nectarie


Mă întorceam de la Munchen acasă. Acasă în Bucovina, în spațiul pe care-l găsesc/ regăsesc mereu precum o frumoasă și nestinsă reculegere. Loc pe care îl port cu mine pretuntindeni, așa cum porți rugăciunea în inimă. Nu îmi propusesem nimic pentru zilele, lunile ce aveau să urmeze. Mi-am dorit doar să fiu și atât. Să trăiesc miracolul existenței în liniște și apropiere. În rugăciune și în pace.

În plimbările de seară pe care obișnuiesc să le fac ca meditație mai mult decât ca mișcare, Suceava aștepta tăcută la intrarea în noapte probabil tot câte un alt legământ. Și atunci, când te aștepți mai puțin sau crezi că ai fost pentru o clipă nedrept cu tine devenind neatent, o chemare tainică spre o bisericuță micuță din curtea spitalului vechi din oraș mă îndeamnă să intru. Și-mi urmez întotdeauna lăuntricul. Și pășesc cu încredere spre porțile deschise și primitoare ale unui loc nou. Un loc, pe care nu îl știusem acolo. Un loc care părea indescifrabil la început.

Biserica Sfântul Ierarh Nicolae și Izvorul Tămăduirii Maicii Domnului din Suceava este o biserică misionară și aparține de Spitalul Judeţean Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, fiind situată în curtea spitalului vechi. Începând din 2011 biserica mai are un hram și anume Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina care se prăznuiește pe 9 noiembrie.

Odată pășind în înaintare, lumea parcă se închidea în spatele porților. Ca și când tărâmul ar fi altul. O împărăție ascunsă, vie și primitoare în fața ochilor în care părea că nu există nimic în afara iubirii.

Și continui să înaintez printre icoane și sfinți atent încifrați în pictura murală și pare din nou că timpul să dizolvă ca într-o mărturisire nemaisimțită, cu fiecare pas, spovedanie iar lumea părea tot mai mică și cerul la o deschidere de brațe în față.

O icoană frumos împodobită a Sfintei Maria, o icoană făcătoare de minuni și racle aurite cu moaștele a 75 de sfinți, atâția sfinți - îmi spuneam în gândul meu, în tăcere. Atâta tăcere. Atâta binecuvântare. Ca și cum un Dumnezeu prieten te-ar ține de mână în înaintare. Și o chemare caldă mă îndreaptă spre racla pe care stă scris frumos Sfântul Nectarie. Și mi-am apropiat palma caldă de moaște. Și un fior sfânt mi-a traversat trupul. Și mi-a cutremurat inima, duhul. Și mi s-a așezat la tâmple. Și am îngenucheat. Și mi-am apropiat chipul de icoană. Și mi-am simțit viața o suflare aruncată pe ape. Și m-am oprit din mișcare.

Între lumi, cu sufletul drept și trupul în genunchi. Între lumi cu cuvântul stins și palma deschisă ca și când aș invoca facerea lumii și viața într-o închinare. Între lumi, ștergându-mi durerea și pierderile personale. Între lumi, născându-mă și murind și născându-mă din nou cu Dumnezeu care nu-mi dădea drumul din prinsoare. Și Sfântul Nectarie atent, prieten și sfâtuitor în necuvântare.

Și văd apropiindu-se de mine un om care mirosea a dragoste. Un om care în sutană purta rugăciuni aprinse ce i-au lăsat urme adânci pe chip și pe brațe. Un om vecin cu asceza și lupta duhovnicească și lucrarea sacră. 


Preacucernicul părinte misionar Constantin Diaconașu m-a primit ca un frate. Ca și când doar noi doi am fi fost în fața Lui Dumnezeu și a lumii. Și mi-a ascultat rostirea. Și mi-a sfătuit mersul și mi-a dat de grijă în cuvântare și m-a binecuvântat cu Sfântul Mir și mi-a condus ruga și șoapta spre mai departe.

Și cerul părea mai aproape. Și sfinții mai vii. Și Dumnezeu și mai aproape. Iar timpul îmbrăca suflul cosmic. Iar veșnicia ți se cuibărea în palme.

O biserică vie și mare ca un arbor, axis mundi, un arbor de credință care făcea legătura între cer și fapte.

Și am plecat apoi. Și lumea părea și mai mică afară. Și orașul și mai pitit și ascuns și departe. Și trecerea însăși nu mai avea însemnare. Și mi-am promis să revin. Și să cred în continuare. Și să mă aplec în închinare. Și din rugăciune să-mi fac pas, din iubire viață. Și pe Dumnezeu să nu-L mai las la întâmplare. Și viața mi-a răspuns. Și iertarea m-a povățuit mai aproape iar dragostea, dragostea rămâne ca un foc și mă ridic din nou și din nou cu fiecare apropiere de icoane. De sfintele moaște și de binecuvântare.

No comments:

Post a Comment

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...