5 April 2014

Gol și viu...


Dezbrăcate. Tăcerile mele dezbrăcate precum ochiul gol și viu. Ochiul zidit în deschiderea de pleoape. Ochiul care poartă și cerul și marea. Albastrul zidit în privire. Răstignit ca un nesfârșit care-și caută deznodământul și iertarea.

Mai sunt mii de iubiri străine de dragoste. Îndrăgostiri oprite în timp de frica nesfârșirii și a dorului ce-și caută singur cuvântul.

Am rămas drept. Un trup alb. Așteptând să înflorească portocalii. Și căutând în fiecare nou soare un alt destin care să se desprindă în taină peste zi.

Mă citesc la fel cum mă scriu și mă trăiesc. În apropierea de timp, mistuit de aceleași neînceperi de clipe. Clipe rotunde și mari precum asteroizii colorați cu pudră din piele de șarpe.

Dinspre umărul drept, săratul cules ca dintr-o mână de corali, îmi desenează o hartă nouă pe trup, cu însemne de buze la fiecare graniță. Pesemne trebuie să-mi făgăduiesc și amor. O învoială discretă, dar asumată din mers. Amor pierzând în pași căte o mișcare ca în deschiderea de lotus. Amor căzând în descătușare ca o carceră febrilă purificând oasele de trecut și de răbdare. Amor neîntinat de discurs anatomic. Amor arzând ca un foc dinspre alte lumi încă nescrise în cunoașterea noastră. Amor văduvit doar de neștiința de a-ți ascunde chipul în palmă.

Tu, ești pentru mine tot ceea ce eu nu știu. Astfel încep marile povești. Așa cresc personajele. Se nasc și cresc.

Am pregătit ceaiul, mereu două cești. Asta pentru ca să nu mi se fure negrăitele pofte și obiceiuri liniștit croite în fusul orar.

Și uneori, obsedat de gelozie ca Marcel Proust, îmi atenționez brațele să fie cuminți, să aștepte îmbrățișarea, să nu se revolte din încheieturi, însetate de apropiere. Atâtea vârste neînflorite, tăiate din îmbrățișare. Murdărite de mutilarea bucuriei.

Atâtea săruturi neîntâmplate.

No comments:

Post a Comment

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...