13 May 2014

...și mai mult, nopțile!


Iubesc și mai mult nopțile. Ca și cum o tăcere încă vie se pierde departe de timp în îmbrățișare. Apropierea de albastru devine înțelegere și însuflețire totodată, spre fiecare nou răsărit. Atîta apropiere îngreunând și buzele între cuvinte.

Îmi spun, vamonos, ca în cântecul Chavelei Vargas. Lăsând totul în urmă, mai departe. Către un alt măreț deznodământ care să încununeze privirea. Atâta noapte. Doamne, câtă noapte...

Și mă așez cuminte cu fereastra deschisă scriind din nou.

În luna mai, fiecare noapte este mai frumoasă. Mai aprinsă de dragoste, mai neordonată, mai năbădăioasă. Atâta liliac care-și desface florile la fiecare colț de stradă. Atâta ploaie caldă care mă îndreaptă spre vară. Atâția pași în pereche și atâtea glasuri de păsări rătăcite într-o perfectă cântare.

Peste zidurile reci ale orașului încă se așează taina. Fiecare loc cu poveștile lui. Și poveștile sunt mai frumoase și mai lipsite de încătușare.

Rămân și îngerii treji, culegând rugăciuni de la fiecare casă. 

Ne mai desparte o zi. Apoi, iarăși noapte. Din nou și din nou aceleași rețete uitate de veacuri, spre noi făgăduințe, spre noi împliniri, spre noi treceri pline de șoapte.

Uneori îmi spun că nu-mi ajunge atâta nesfârșit și nu mă satur în pofta de veșnic dar câmpul de flori din depărtare mi-aduce înduioșarea.

Maci roșii biciuind ochii la fiecare deschidere de pleoape. Maci roșii ca o perdea de sânge vesel curgând dinspre vară.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...